joi, 4 aprilie 2013

Durere (Revelație) - versuri




Deocamdată, din câte știm,
Nu putem alege când şi cum venim, 

Îns-am putea alege cum suntem când murim!
Ce-nseamnă să iubeşti sau ce-i să fi iubit?
Sunt lucruri mici pe care, de mult, le-am risipit.
Ce-nseamnă omenia, ce-nseamnă a fi bun?
Ce e de fapt valoarea? Toate sunt nori şi fum.
În foarte multe zile şi-n an cam 12 luni,
Cu toţii ne prefacem că vrem sau suntem buni.
Aceste lucruri mici, ce noi le credem fleacuri,
Încet le tot uităm, cam de vreo două veacuri.
Ne mai amintim, cum este oare
Să fi generos, cum e să ai onoare?
Poate n-am ştiut vreodată ce este viaţa, ce-nseamnă să trăim,
Dar este bine oare nici măcar să nu ne gândim?
La ce sunt oare bune milioane de altare?
La ce să faci un lucru doar pentru-a te da mare?
Noi căutăm pretexte, cu miile motive,
Nu prea avem răspunsuri, ci doar minciuni nocive.
Băgăm religia-n faţă, politica la fel,
Manipulăm pentru-a atinge în fine-acelaşi ţel!
Din interes le facem toate şi spunem: nu ne doare!
Din interes zâmbim, la fel dăm chiar şi-o floare!
Cam tot ce facem noi facem din interes,
Şi când folosim ceva o facem în exces.
Pentru a ne putea ascunde călcăm tot in picioare
Şi vreau să ştiu, în sinea-ţi, ce crezi? E bine oare?
Pentru-a putea conduce pentru-a prelua puterea,
Ne folosim de toate chiar de-adâncim durerea!
Când totul se rezumă la scopul personal,
Şi lucrurile bune devin ceva banal
Când religia minte şi pildele înjură
Când ştiinţa ne orbeşte şi mintea ni se fură,
În loc să ne iubim, noi ne umplem de ură.
Ăsta-i răspunsul nostru la tot ce-i pur şi-i bun,
La fel va fi răsplata, vom fi doar nori şi fum.
Aceste gânduri simple şi poate chiar banale,
Ce par scrise aiurea, fără nicio valoare,
Stând sub cenuşa vremii, în inimile noastre,
Vor fi uitate poate, de multe minţi prea proaste,
Şi chiar de-ar fi vreodată la ele sa visăm,
Va fi prea târziu, poate, şi n-o să mai putem
Să-ntoarcem rău-n bine, ci doar să regretăm.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu