duminică, 28 aprilie 2013

Câinii maidanezi nu au ce căuta pe stradă


     Ieri am participat la un miting, în Parcul Izvor - București, de conștientizare și responsabilizare socială.
     Nu au fost mulți participanți dar asta nu m-a mirat deloc pentru că societatea românească nu are deocamdată cultura de a lua atitudine și de a se ralia automat la ceva constructiv. Însă, între puținii oameni care au participat, m-am simțit excelent. Ei demonstrează că și în România se poate.

     Ideea centrală a acțiunii a fost că, într-o societate civilizată, câinii maidanezi nu au ce căuta pe stradă.


     Cei care sunt de aceeași părere, pot afla mai multe de pe internet, dacă accesează, pe facebook, 
pagina Pro Civilizație Secolul 21, unde sunt scrise următoarele:
1. Scopul 
- reunirea intr-o Asociatie a celor care nu mai vor sa vada caini maidanezi pe strazile tuturor oraselor din Romania.
- obligarea autoritatilor prin mijloace legale sa adune de pe strazi si sa plaseze cainii vagabonzi in adaposturi, eutanasierea celor bolnavi, batrani si agresivi, precum si a celor carora dupa o perioada rezonabila nu li se gaseste un stapan.
2. Actionarea in judecata a primariei/primariilor de sector in Bucuresti.
3. Motivul actiunii: RELE TRATAMENTE APLICATE ANIMALELOR (chinuite pe strada in ger, ploaie, arsita, expuse accidentelor si rautatii oamenilor, lipsite de apa si de mancare), dar si RELE TRATAMENTE ASIGURATE OAMENILOR, care au ajuns sa fie omorati de caini, incalcandu-se astfel urmatoarele drepturi GARANTATE DE CONSTITUTIE:
- dreptul la viata - art.22, al.1
- siguranta persoanei - art.23, al.1
- asigurarea igienei si a sanatatii publice - art.34, al.2
- dreptul la un mediu sanatos - art.35, al.1 si 2
- dreptul copiilor la protectie - art.49.al.1 (vezi copiii omorati de caini)
4. Sunt incalcate, de asemenea, art.6 si 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (pe baza carora Statul roman a fost deja condamnat la CEDO).
5. Contactarea presei - art. 31 al.4 din Constitutie precizeaza ca „Mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice” - cu toate acestea, televiziunile invita DOAR ACELEASI persoane in emisiunile in care se dezbate problema cainilor vagabonzi.
6. Sunt binevenite ideile constructive, utile pentru activitatea celor care se ocupa de Asociatie, precum si materiale de orice fel (articole, fotografii, clipuri video etc.), care ne pot ajuta in activitatea noastra.
7. Va rugam ca toate postarile si comentariile voastre sa se rezume strict la acest subiect, iar dezbaterile sa se poarte in termeni civilizati.
8. Orice comentariu fara legatura cu scopul Asociatiei va fi sters automat de catre administrator.
9. Orice comentariu deplasat, agresiv sau privit ca atac la persoana (injurios) va fi sters automat de catre administrator, iar autorul exclus, fara avertizare prealabila.
10. In concluzie, va rugam sa ne pastram in termenii bunei cuviinte si a celor sapte ani de-acasa.




     În încheiere pot să vă spun că, dacă ai respect, apreciere și iubire față de o ființă, în cazul de față un câine maidanez, nu îi dai apă și mâncare atunci când îți amintești sau de două-trei ori pe an și nici nu accepți să doarmă pe stradă și să fie tot timpul expusă pericolelor.
     Ceea ce se întâmplă acum nu este iubire, ci nepăsare și bătaie de joc.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu